Analize

Olimpiada Democrației noastre

28 iulie 2012

Privim în paralel Jocurile Olimpice și Referendumul. Cerem sportivilor nostri să lupte până la ultima suflare pentru culorile naționale, pentru noi, românii! Le cerem să facă eforturi supraomenești, să strangă din dinți, să uite durerea. Dar acolo e Londra. Ce se întamplă la București? Olimipcul nostru cu torța cere oamenilor să nu lupte, să stea acasă, așa se caștigă pe taramul mioritic, prin lene, prin minciună, prin ipocrizie și impostură. Atacul mediatic este uluitor. Democrația nu mai înseamnă să ai alegeri, nu mai înseamnă să te revolți atunci când reprezentanții o iau razna și ne vând și pamântul de sub talpi. Ne uităm la copile de 16 ani și tremură pielea pe noi de emoție. Sunt DEMNE, sunt luptătoare, sunt cinstitie. Nu contează că abia mai poate calca, nu contează că nu mai are lacrimi după atâtea sacrificii, nu contează că poate fi ultima competiție, nu contează că își pune în pericol sănătatea și viitorul. Nimic nu mai contează, doar spiritul de sacrificiu, curajul, integritatea, cinstea! Ăsta este materialul de care are nevoie România. Într-o hipnoză națională suntem îndemnați să nu mergem la Referendum, să nu răspundem la o întrebare. O întrebare care ne privește pe toți. Ni se pune pumnul în gura, eroii noștri se răsucesc în morminte. Alegerile au devenit unealta dictaturii, referendumul înseamnă lovitură de stat. Pe străzile Londrei dacă spui asemenea inepții te vei trezi direct în cămașa de forță. La București e normal. În ianuarie ceream guvern interimar numit pe criteriul meritocrației, mulți nu întelegeau termenul. Aici domină impostura, frica, lenea, prostia, fudulia. Toți se ascund după himere. Să vină cineva care sa facă și să dreagă. Altcineva adică, noi spargem semințe, stăm la grătare, la ski în Austria, în Dubai la cumpărături. Mâine dacă ar veni Isus insuși l-ați alunga cu pietre pentru că nu e „jucator”, e prea moale, noi avem nevoie de mână de fier. Mâna aia de fier nu știe să cladească decât gratii!

Inchideți televizoarele, Jocurile Olimpice nu sunt pentru repetenți la Democrație! Refuzați să răspundeți la o întrebare, nu mai aveți dreptul să vorbiți, refuzați să avem alegeri, nu mai aveți dreptul să vorbiți. Stați acasă, încuiați în pușcăria pe care v-o construiți singuri! La drepturi ați renunțat deja!

George Epurescu

About the author

admin