Povestiri

Familia traditionala

Written by admin

„Dane dragă,

Mă numesc Ion Simplu și am buletin de la 12 ani. Îți scriu pentru că am citit relatarea ta despre bătrânul Liță Perniță și m-am gândit că s-ar putea să găsești povestea mea interesantă. M-au găsit când aveam trei ani, la hotarul dintre pădure și sat și, oricât s-au străduit, n-au putut afla al cui sunt și cum am ajuns acolo pentru că, în afară de „Ionuci tlei ani”, altceva n-au putut scoate de la mine. N-am ajuns în grija statului pentru că o cucoană pensionară, care lucrase la un cămin, i-a zis primarului că mai bine mă omoară atunci decât să mor încet într-o casă de copii orfani sau abandonați.

Am devenit copilul întregului sat doi ani mai tarziu când a murit salvatoarea mea, am mâncat în fiecare gospodărie, am dormit în șuri, în căpițe, în case, în grajduri și am avut mereu haine de pomană de la băieții și fetele cărora le ramâneau mici. La școală nu am mers dar am învățat să citesc și să… socotesc mai bine decât cei care mergeau pentru că mă puneau să le fac temele. Uneori copiii pot fi foarte răi cu ceilalți copii mai mici și câtă papară am mancat eu de la cei cu familie tradițională care, bătuți acasă de parinți pentru te miri ce, se răzbunau pe mine cel fără frați, fără veri ori parinți care să îl apere! Așa am ajuns să le fac și temele – ca să scap de bătăi. Pe la 12 ani știam materia de a opta pe de rost.

Și tot atunci, în martie 1987, m-a chemat primarul la el și mi-a zis:
– Băi Ioane, eu nu te mai pot ascunde în sat și trebuie să iți fac acte. Câți ani ai tu?
– Doisprezece, tovarășu’ primar.
– E, de azi ai paișpe ani, Ioane! Și-ți facem buletin acum și din toamnă te dăm la liceu că știu eu că tu ai să te descurci cu cartea iar eu am să mă descurc cu directorul de aici să-ți termini gimnaziul între timp! și mi-a făcut cu ochiul. Ia zi, cum te cheamă? Ion și mai cum?
– Ion și-atât!
– Mă, tu nu-ți știi vreun nume de familie? N-ai vreo poreclă ceva? Cum te strigă ceilalți copii?
– Păi nu am poreclă, doar Ion simplu.
Nu știu ce gând i-a venit atunci primarului dar a zambit ca un om mulțumit de lucrarea sa și mi-a mai zis:
– Bine tovarașul Ion Simplu. De astăzi îți strângi lucrurile de pe unde le ai și te muți în casa de lângă noi, unde a murit baba Floarea, pentru că ești angajat ca paznic în spatele primăriei.
Așa că, la… 14 ani, eram singurul paznic din spate al primăriei, funcție care oficial nu exista dar pentru care nu știu cum făcea primarul că-mi dădea niște bani în fiecare lună și aveam și casa mea cu o curte în care, prin grija consătenilor mei, au apărut, în aceeași primăvară, câteva găini și o capră.

În toamnă am mers la liceu în cel mai apropiat oraș, că făcusem vârsta… Nu mai dădea nimeni în mine dar, o vreme, până s-au obișnuit, am fost luat în râs pentru numele meu. Că nu-i ușor să nu râzi când auzi la catalog „Simplu Ion”. Tot așa mă strigau, spre amuzamentul celor care nu-mi aflaseră încă numele, patru ani la rând în careu, la sfârșit de an școlar, când îmi dădeau premiul întâi. Înainte de bacalaureat, dirigintele meu, profesor de matematică, m-a luat deoparte:
– Măi Ioane, știu că nu ai posibilități dar tu trebuie să mergi la facultate. Am vorbit și cu alți profesori și te-om ajuta mai mulți ca să mergi la ce facultate ți-oi dori tu mai mult. Și eu mă angajez să te ajut să-ți schimbi și numele ăsta cu unul normal.
– Dom’ profesor, i-am zis eu emoționat, eu nu vreau să mă complic nici cu facultatea, nici cu numele. Vreau să învăț o meserie și să mă întorc în sat ca să nu sară cineva gardul din spate al primăriei. M-am săturat de naveta asta și nici nu pot avea grijă bine de caprele și de găinile mele.

A clătinat din cap profesorul dar s-a lasat păgubaș. De învățat am învățat nu una, ci trei meserii. La ultima școală, cea de contabilitate, am cunoscut-o pe Maria, o fată frumoasă foc, oficial cu trei ani mai mică decât mine. Maria se trăgea dintr-o familie cu tradiție, de pe vremea lui Ștefan cel Mare, după cum îi spunea taică-său înainte s-o învinețească în bătaie când se întorcea acasă beat. Erau din neamul aprodului Purice doar că un functionar, când le-a facut primele acte de identitate, i-a scris numele străbunicului Mariei așa, pe moldovenește, ca o glumă facută și înțeleasă doar de cei mari pe seama celor umili și neștiutori după un dialog care trebuie să fi sunat cam așa:
– Cum te cheamă?
– Vasili!
– Ha, Vasile și mai cum, bă?
– Vasili și-atât!
– Și-atât pe dracu’! Da’ o poreclă n-ai? Ce meserie ai? Fieraru? Tăbăcaru? Lemnaru? Din neamul cui ești?
– Din neamul aprodului Purși, sî trâiți! a zis Vasile jumătate bucuros că a găsit un răspuns și jumătate mândru de originea sa.
– Ha, poate aprodul Purice!
– Da, da, Purși!
– Ha, ha! a râs slujbașul de țăran. Mai zi o dată și na Purși atunci, prostovane, ție și tot neamului tău!
– Purși! a zis iar Vasile prostit și neștiind ce altoiește într-o clipă pe tulpina legendară a arborelui său genealogic.
Personal n-am crezut niciodată pretențiile astea de descendență istorică dar nici n-am cercetat.

Dupa șase luni m-am însurat cu Maria care a trecut peste exotismul numelui meu de familie cum trece ea peste toate ciudățeniile, cu un zâmbet, dar a insistat să-și păstreze și să-și alăture și numele ei. Ea este doamna Purși Simplu. Avem doi copii care, cât au fost mici, au păzit neobosiți gardul din spate al primăriei și-s mari de-acum, amândoi studenți, Ana și Radu Purși Simplu.
Dane dragă, nu ți-aș fi scris toate astea dacă, prin februarie anul ăsta, cu două săptămâni înainte să împlinesc 43 de ani după buletin, nu ar fi trecut pe la noi părintele, însoțit de o domniță cu unghii lungi, negre și obraji cu mult fard albastru, rugându-mă să semnez într-un tabel pentru apărarea familiei tradiționale. M-am mirat eu puțin iar Maria a zâmbit cum zâmbește ea când aude ciudățenii pentru că noi, familia Purși Simplu, n-am știut de necazurile familiei Tradițională. Era și Ana acasă, în vacanță, și mi-a zis, cu mintea unui om care se pregătea să termine o facultate în vară, că familia e grozavă așa, pur și simplu, fără definiție, că oamenii trec peste greutăți în viață și se găsesc unii pe alții cum găsește izvorul drumul spre mare, fără alte note de subsol. A mai zis și că adevărul nu este întotdeauna varianta oficială, cea scrisă în acte, și că ea refuză să se numeasca Ana Tradițională acum după ce atâția ani au strigat-o la catalog Purși Simplu Ana. N-am semnat. Iar Radu, când i-am spus la telefon toată tărășenia, a râs pur și simplu.
Cu drag,
Ion”

About the author

admin

1 Comment

  • Dupa cum veti vedea, pentru homosexuali, familia binara alcatuita din barbat, femeie si copii, bazata pe relatii de monogamie si heteronormativitate, e radacina tuturor relelor cunoscute istoriei.

Leave a Comment